Home » Istorie » Programul Muzeului Naţional de Istorie a României, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului

Programul Muzeului Naţional de Istorie a României, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului

Publicat: 31.05.2018
Copiii cu vârsta de până la 18 ani vor avea acces gratuit vineri, 1 iunie 2018, în interiorul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR).

Cu această ocazie – Ziua Internaţională a Copilului – în intervalul orar 10:00 – 13:00, se vor desfăşura ateliere educative şi de creaţie, la care participarea este, de asemenea, gratuită, se arată într-un comunicat de presă remis Descoperă.

Copiii care vor alege să petreacă timpul la muzeu şi să participle la ateliere vor afla povestea renumitelor statuete din lut descoperite la Cernavodă – Gânditorul şi Femeie şezând – simboluri ale civilizaţiei preistorice Hamangia. Concepute astfel încât să stimuleze curiozitatea, creativitatea şi imaginaţia micilor vizitatori, atelierele vor avea o parte teoretică, ce va conţine informaţii istorice, şi una practică, în care se vor realiza replici din carton ale statuetelor, precum şi un puzzle de podea cu imaginea acestora.

De asemenea, pot fi vizitate expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Lapidarium şi Copia Columnei lui Traian, precum şi cele temporare – „Ştefan cel Mare. Din istorie în veşnicie”, „Basarabia – 100 de ani de la Unirea cu România”, „CENTENAR. Republica Armenia. România – Marea Unire”, „România în Marele Război”, „Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz”. În aceste două expoziţii dedicate participării României în Primul Război Mondial, vizitatorii de toate vârstele pot îmbrăca replici ale uniformelor purtate de Armata Română în prima conflagraţie mondială.

Gânditorul/ Credit foto: MNIR

Vineri, 1 iunie 2018, Muzeul Naţional de Istorie a României va fi deschis pentru vizitare conform orarului obişnuit (10:00 – 18:00).

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Papa Francisc: Viitorul începe azi, nu mâine
Papa Francisc: Viitorul începe azi, nu mâine
Un experiment a dezvăluit că furnicile sunt superioare oamenilor
Un experiment a dezvăluit că furnicile sunt superioare oamenilor
Rolex a crescut preţurile pentru unele dintre cele mai populare modele de ceasuri
Rolex a crescut preţurile pentru unele dintre cele mai populare modele de ceasuri
Reduceri rare la iPhone! Apple încearcă să facă față concurenței
Reduceri rare la iPhone! Apple încearcă să facă față concurenței
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice
Anul 2025 ar putea aduce lumii vaccinul împotriva cancerului
Anul 2025 ar putea aduce lumii vaccinul împotriva cancerului
Microsoft plănuiește să investească 80 miliarde de dolari pentru inteligența artificială în 2025
Microsoft plănuiește să investească 80 miliarde de dolari pentru inteligența artificială în 2025
Cum au transformat dronele războiul din Ucraina?
Cum au transformat dronele războiul din Ucraina?
Cum se transformă cumpărăturile de haine second-hand într-o experiență urată
Cum se transformă cumpărăturile de haine second-hand într-o experiență urată
Un studiu mondial pe 30.000 de oameni încearcă să afle ce ne face cu adevărat fericiți
Un studiu mondial pe 30.000 de oameni încearcă să afle ce ne face cu adevărat fericiți
Cum sunt afectate balenele de poluarea fonică?
Cum sunt afectate balenele de poluarea fonică?
Shah Rukh Khan, Regele Khan, al patrulea cel mai bogat actor din lume. Mai bogat în 2024 decât Tom Cruise și George Clooney
Shah Rukh Khan, Regele Khan, al patrulea cel mai bogat actor din lume. Mai bogat în 2024 decât Tom Cruise și George Clooney
Dennis Miller, între umor și politică. „Nu am credibilitate. Sunt comediant”
Dennis Miller, între umor și politică. „Nu am credibilitate. Sunt comediant”
Este sau nu bine să ne spălăm părul mai rar? Ce spun specialiștii
Este sau nu bine să ne spălăm părul mai rar? Ce spun specialiștii
Test în premieră mondială: Marea Britanie folosește AI pentru a depista pacienții cu diabet tip 2
Test în premieră mondială: Marea Britanie folosește AI pentru a depista pacienții cu diabet tip 2
Soarele a început anul 2025 cu o explozie de proporții! Cât de puternică a fost?
Soarele a început anul 2025 cu o explozie de proporții! Cât de puternică a fost?
Cât a fost de acord Apple să plătească în urma acuzațiilor că și-a ascultat pe ascuns utilizatorii?
Cât a fost de acord Apple să plătească în urma acuzațiilor că și-a ascultat pe ascuns utilizatorii?